Cum sa amenajezi cu succes un hol mic, dar primitor

photo-1504479519050-de194bc81ba6

Locuinta este alcatuita pe langa camerele principale, si din cateva holuri care, de regula, sunt spatii mici, in care nu poti aseza intotdeauna canapele, fotolii, dulapuri mari sau alte obiecte de decor importante. Amenajarea holului poate insa sa devina un proiect cu rezultate optime daca iti folosesti imaginatia si creativitatea, tinand cont de dimensiunile si forma sa, dar si de stilul in care iti doresti sa-l renovezi.

Fiecare persoana care iti trece pragul casei se loveste in primul rand de aspectul holului, asa ca trebuie sa te gandesti din start sa creezi un spatiu primitor, calduros, care sa invite practic pe oricine sa petreaca timp de calitate in interiorul locuintei tale. Daca ai in minte sa incepi renovarea casei, atunci tine cont si de cateva idei de amenajare pentru holuri mici si pune-le in practica devenind propriul tau designer.

Iata cateva sfaturi de amenajare a holului mic din casa ta:

  • O adevarata provocare poate deveni decorarea holului mic si ingust. Sfatul specialistilor este sa cumperi un cuier cu dulap pentru pantofi, care sa se sprijine de perete si care sa adaposteasca hainele cu care iesi in oras, o bancuta stil divan, ingusta, pe care sa te poti aseza cand vrei sa te incalti, un scaun confortabil, o masuta cu o veioza si o oglinda imensa;
  • Varuitul peretilor unui hol mic este o activitate usoara, care nu iti solicita timp, practic in cateva minute ai reusit sa acoperi intreaga suprafata. Opteaza pentru o culoare deschisa, care va da impresia ca spatiul este mai mare si mai aerisit. Pentru a crea un aer elegant, sofisticat, chiar luxos, opteaza pentru un tapet interesant, cu imagini dintr-un oras sau cu un peisaj deosebit din natura. Nu il aplica pe toti peretii, ci doar pe unul dintre ei, in asa fel incat sa se armonizeze perfect cu restul obiectelor;

photo-1527781277828-b91cf323503a

  • Un covor moale, confortabil picioarelor desculte, trebuie sa se gaseasca asezat pe podeaua acoperita cu parchet modern. Alege un material de calitate superioara, rezistent la traficul intens de pe hol, cu un design deosebit, care sa fie in ton cu stilul intregii case, in culori neutre sau puternice, depinde de cat de indraznet esti in decorarea locuintei tale;
  • Nu uita de cateva obiecte de decor bine alese. Un tablou interesant poate fi pus pe perete, o oglinda frumoasa, o vaza impresionanta sau o cutie in care pot fi introduse umbrelele necesare in zilele ploioase;
  • Cateva plante ornamentale sau flori multicolore ar putea sa isi gaseasca locul in acest spatiu pe care iti doresti sa-l amenajezi cu stil. Daca nu ai lumina naturala suficienta, atunci ar trebui sa renunti la idee pentru ca se vor ofili, sau sa cumperi unele artificiale. In ziua de astazi acestea din urma sunt confectionate atat de realist incat nici nu se observa diferenta. Trebuie sa le stergi de praf din cand in cand, in rest nu au nevoie de nicio ingrijire.

Un hol modern este minimalist, cu accesorii moderne, in culori neutre, iar un hol clasic este rafinat si de bun gust, iar farmecul lui consta in detalii. Alege orice stil iti doresti si amenajeaza interesant spatiul de la intrare!

 

Surse foto:

https://unsplash.com/photos/HHQtTrosQtM

https://unsplash.com/photos/Hd9CYKjfpCs

Bolocan Ovidiu-Cristian

Bolocan Ovidiu-Cristian este autorul acestui blog. Il puteti gasi si urmari pe Twitter si Facebook.

, ,

Comments are closed.